Au găsit antidotul?** „Messi nu mișcă!”

Au găsit antidotul?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă n-ar fi un tehnician de renume mondial, olandezul Guus Hiddink, selecționer al Rusiei, dar actualmente îndeplinind până în vară și funcția de antrenor al lui Chelsea, ar putea fi bănuit că a suferit ceva probleme psihice.

Recenta declarație conform căreia a jucat deja în mintea sa de două ori partida dintre Chelsea și FC Barcelona, a cărei primă manșă a semifinalei din Liga Campionilor are loc astăzi, pe „Camp Nou”, și că de fiecare dată echipa sa a reușit să se impună, i-a cam lăsat fără replică pe ziariști. „Așa obișnuiesc eu să pregătesc fiecare meci. Mai întâi îl joc de mai multe ori în minte, apoi știu exact ce trebuie să fac pe teren, pentru a fi bine. Am câștigat deja de două ori în fața Barcelonei, dar, evident, numai în plan mental, dar important este că știu acum exact ce trebuie făcut pentru a anihila jucători de valoarea lui Messi”,a spus Hiddink.

Bosingwa va fi "umbra" lui Messi
 

Mutarea prin care olandezul speră să reducă mult din forța ofensivă a argentinianului va fi utilizarea portughezului Jose Bosingwa pe banda stângă, unde lipsește, fiind suspendat, titularul Ashley Cole. Bosingwa, până la o serioasă accidentare care l-a scos din circuit în ultima vreme, era șeful pe banda dreaptă a apărării londoneze, dar acum sârbul Ivanovic, excelent în evoluțiile sale, va rămâne în acest rol. Interesant este că, în ultimele șase întâlniri directe, Barca a câștigat în fața lui Chelsea numai atunci când londonezii au terminat partida în 10 oameni.
 

 
FC BARCELONA  – CHELSEA, azi, ora 21:45 (PRO TV și www.protv.ro)
 
Echipe probabile:
Barcelona: Valdes – Dani Alves, Puyol, Pique, Abidal – Xavi, Y. Toure, Iniesta – Messi, Eto’o, Henry
Absenți: G. Milito (accidentat)
Antrenor: Josep Guardiola

 
Chelsea: Cech – Ivanovic, Terry, Alex, Bosingwa – Lampard, Essien, Ballack – S. Kalou, Drogba, Malouda
Absenți: A. Cole (suspendat), Carvalho (accidentat)
Antrenor: Guus Hiddink
 
Stadion: „Camp Nou” (Barcelona) Arbitru: Wolfgang Stark (Germania)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×